De ce nu se termină războiul în Ucraina?

Imagine articol

„Auzim mereu «trebuie», «aveţi obligaţia», «vă avertizăm serios». Dar cine sunteţi voi? Ce drept aveţi să avertizaţi pe cineva? Probabil ar fi timpul să renunţaţi la această aroganţă, să nu vă mai comportaţi în acest mod cu lumea întreagă. Ar fi timpul să renunţaţi la această gândire, rămasă din epoca stăpânirii coloniale. Acea epocă a trecut demult şi nu se va mai întoarce vreodată", a spus Putin la Clubul de Discuţii de la Valdai, desfăşurat în staţiunea Soci într-un dialog imaginar cu Occidentul. „Noi suntem confruntaţi în principal cu sarcina de a construi o nouă lume", o lume multipolară, şi-a enunţat Putin obiectivul în politica externă. Din acest motiv, spune el, ofensiva rusească în Ucraina nu este „un conflict teritorial", ci un eveniment care trebuie să determine „principiile pe care va fi fondată noua ordine mondială". „Toată lumea îşi dă seama că în sistemul internaţional în care domneşte arbitrariul (...) oricine poate fi atacat pentru simplul motiv că el sau ţara sa nu este pe placul hegemonului, care şi-a pierdut simţul măsurii şi, aş spune, simţul realităţii. Din nefericire, trebuie să admitem că omologii noştri din Occident şi-au pierdut simţul realităţii", a spus preşedintele țării care a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022. El a criticat Occidentul pentru că nu este capabil de compromis, în ciuda soluțiilor oferite de Rusia. „Noi am încercat mereu şi încercăm în continuare să oferim soluţii care ţin cont de interesele tuturor, dar interlocutorii noştri din Occident par să fi uitat complet de concepte precum reţinerea rezonabilă, compromisul, disponibilitatea de a renunţa la ceva pentru a ajunge la un rezultat acceptabil pentru toată lumea. Ei sunt cu adevărat obsedaţi de un singur lucru: să-şi atingă interesele cu orice preţ. Dacă aceasta este alegerea lor, hai să vedem ce va rezulta din asta!", a spus Putin. „Există o presiune militară și politică în continuă creștere [din Occident]. Trebuie să răspundem. Am spus de multe ori că nu noi am început așa-zisul război din Ucraina. Dimpotrivă, noi încercăm să-l încheiem", a spus Putin. El susține că Ucraina a pierdut 90.000 de soldaţi. Situația economiei ruse Putin a spus că, în ciuda sancțiunilor occidentale, economia rusească poate susţine financiar efortul pentru conflictul din Ucraina şi că trece în prezent prin schimbări structurale. „Avem o situație stabilă, durabilă. Am depășit toate problemele care au apărut după ce ni s-au impus sancțiuni și am început următoarea etapă de dezvoltare pe o bază nouă. Ne descurcăm [cu finanțarea conflictului] și am motive să cred că ne vom descurca și în viitor. În cele din urmă, la sfârșitul anului vom avea un deficit [bugetar] undeva în jur de 1% din PIB. Și pentru anii următori - 2024-2025 - ne așteptăm ca deficitul să fie undeva în jur de 1% din PIB. Cât privește doctrina nucleară rusă, el a spus că nu e nevoie de schimbarea ei. Aceasta prevede că Rusia poate recurge la armele nucleare doar ca răspuns la un atac nuclear sau dacă se confruntă cu o ameninţare la adresa existenţei statului. „Trebuie să ne schimbăm? De ce? Nu există astăzi nicio situație în care existența statului rus să fie amenințată". De asemenea, Putin a pledat pentru creşterea numărului membrilor permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU, respectiv să primească acest statut India, Brazilia şi Africa de Sud. „Desigur, acele țări trebuie să fie reprezentate în Consiliul de Securitate al ONU care capătă o mare importanță în afacerile internaționale și, datorită puterii lor, pot influența și influențează modul în care sunt decise problemele internaționale cheie. Ce țări? India, Brazilia, Africa de Sud." Un asemenea demers ar dilua opoziția din Consiliu la Rusia, iar țările indicate de Putin sunt favorabile Rusiei. Despre cooperarea cu China „Ne vom extinde interacțiunea (cu China) în sfera securității. Nu creăm niciun bloc împotriva nimănui, dar suntem forțați să reacționăm la ceea ce se întâmplă în jurul statelor noastre”. Moartea lui Prigojin: sub influența drogurilor și a grenadelor manevrate în joacă la bord Putin spune că avionul prăbușit în august și în care se afla șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost aruncat în aer de grenade aruncate în joacă între cei aflați la bord sub influența drogurilor și a consumului de alcool. El a spus că anchetatorii au greşit pentru că nu le-au făcut teste de alcoolemie şi pentru consum de droguri victimelor și că în trecut au fost găsite cantităţi de cocaină în sediul Wagner din Sankt Petersburg. Avionul privat Embraer cu care Prigojin călătorea spre Sankt Petersburg s-a prăbuşit pe 23 august în apropiere de Moscova, iar toate cele 10 persoane aflate la bord au murit. Putin a susținut că şeful comisiei de anchetă i-a spus că după accident au fost găsite fragmente de grenade de mână au fost găsite în cadavrele celor ucişi în accident. „Nu a existat niciun impact extern asupra avionului - acesta este deja un fapt stabilit", a spus Putin, pentru a înlătura suspiciunile că avionul ar fi fost doborât din ordinul său după ce șeful Wagner a încercat să ia cu câteva luni în urmă Kremlinul cu asalt, dar s-a oprit la intrarea în Moscova.

Autor: admin

Data publicării: 2025-01-29

Nu există comentarii pentru acest articol.

Editare Înapoi