Judecătoarea Ana Maria Chirlă de la Tribunalul Suceava a fost arestată preventiv pentru că lua bani de la infractori, se droga cu ei și îi ajuta cu informații din dosare, iar o alta, Gabriela Cristina Mazilu de la Tribunalul București, este în vizorul inspectorilor de integritate pentru că nu poate justifica peste 30 de milioane de lei. Ziare.com prezintă figurile din galeria magistraților-infractori de numele cărora se leagă cele mai mari scandaluri de corupție judiciară: unii au scăpat prin prescripție și iau pensie specială, alții și-au executat pedeapsa și apoi au trecut în avocatură, în timp ce câțiva sunt încă după gratii. Ana Maria Chirilă a fost adusă la Curtea de Apel București, joi seară, unde colegii ei din magistratură au arestat-o pentru 30 de zile pentru infracțiunile de luare de mită, complicitate la trafic de influență, consum de droguri și divulgare de informații nedestinate publicității. Pe scurt, judecătoarea Ana Maria Chirilă lua bani de la infractori, îi ajuta să scape de dosare, apoi se droga cu ei în apartament. Fostul magistrat a contestat măsura arestului preventiv pe rolul Înaltei Curți.
Autor: admin
Data publicării: 2024-05-24
Număr de vizualizări: 35
Nu există comentarii pentru acest articol.
Editare Înapoi