Sf. Împărați Constantin și Elena

Imagine articol

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe 21 mai pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Niș, din Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxențiu și a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu și Lactanțiu, în ajunul luptei cu Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripția: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui). Noaptea, în timpul somnului, i s-a descoperit Hristos, cerându-i să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaților. Dând ascultare poruncii primite în vis, a ieșit biruitor în lupta cu Maxențiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripția: “instinctu divinitatis” = “prin inspirație divină”, ce revelează cum a fost câștigată victoria asupra lui Maxențiu.

Autor: admin

Data publicării: 2024-05-21

Număr de vizualizări: 37

Nu există comentarii pentru acest articol.

Editare Înapoi